Svetlana este o altă refugiată din Odessa, în vârstă de 74 de ani, care ne povestește experiența pe care o trăiește în Moldova de când țara ei a intrat în război.
„M-am refugiat din Odessa fiind în căutarea siguranței. Am venit în Găgăuzia la rude, or, aceasta era unica soluție pe care o percepeam în perioada ceea.
Deși am venit la oamenii dragi, adaptarea mi s-a dat greu. Totuși am o vârstă când e foarte greu să te adaptezi la o viață nouă. Dacă nu erau copiii mei probabil că nici nu veneam. Mi-aș fi trăit zilele în frică și așteptare.
Imediat ce am ajuns în Moldova am venit să mă înregistrez la primărie ca și refugiat, dar ei mi-au explicat că e mai bine să iau statutul de protecție temporară, ceea ce eu am și făcut. Cu ocazia asta vreau să mulțumesc tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit în calea mea pentru eforturi și omenie. Un mare mulțumesc, de asemenea, vreau să spun și fetelor de la Centrul Internațional de Migrație, precum și reprezentantului Centrului Juridic pentru Avocați (CDA) care mi-au fost mereu alături și au reacționat la orice pas. Prima organizație mi-a explicat ce trebuie să fac și m-au informat cu multă răbdare la fiecare etapă, iar cea de-a doua – m-a ajutat să fac protecție temporară.
Deși am o vârstă, nu mi-e frică că sunt la apusul vieții. Chiar și cei trecuți de șaptezeci se pot pomeni în situația de a o lua de la capăt. Iar ceea ce trăim noi este o experiență pe care puțin o pot duce pe umerii lor. Planuri de viitor nu prea am decât unul singur și foarte mare și care, cel mai probabil, stă pe buzele multor conaționali de-ai mei – să se termine războiul ca să putem merge acasă.”
Aceste istorii sunt două din miile care pe care am avut ocazia să le cunoaștem personal datorită faptului că a aceste femei au apelat la ajutor specializat și au fost ajutate. În asemenea momente sprijinul comunităților, sprijinul întregului popor este ceea de ce are nevoie orice persoană ajunsă în dificultate, iar noi ca și națiune, tindem să credem că ne-am descurcat cu brio cu această provocare.