În studiul realizat de Voice Moldova, „Cartografierea serviciilor GBV în RM”, „La Strada”, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul serviciului său mobil – Echipa de intervenţie/suport, are mandatul de a prelua și asista toate cazurile de violenţă sexuală, indiferent dacă victimele sunt din Moldova sau din Ucraina.
În martie 2023, a fost lansat Serviciul Integrat regional pentru victimele violenţei sexuale – acordarea în aceeași locaţie a serviciilor specializate și coordonate pentru victimele adulte ale violenţei sexuale, prin prelevarea de probe biologice, acordarea examinărilor medicale și medico-legale, asistenţei medicale de urgenţă, asistenţei post-traumatice, consiliere psihologică și juridică în scopul depășirii situaţiei de risc. Pilotarea acestuia va fi realizată cu suportul Entităţii Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Economică a Femeilor (UN Women), în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale, pe o perioada de doi ani, răstimp în care Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale și Ministerul Sănătăţii urmează să asigure dezvoltarea cadrului normativ adiţional, necesar implementării acestui tip de serviciu specializat la nivel naţional, inclusiv mecanismul de finanţare. Activitatea Serviciului Integrat se va realiza în conformitate cu Regulamentul și cu standardele minime de calitate, aprobate prin Hotărâre de Guvern13 la data de 19 iulie 2023.
Pentru copii a fost creat Serviciul de asistenţă integrată a copiilor victime/martori ai infracţiunilor de tip Barnahus. Fiind un serviciu de specializare înaltă, acesta oferă asistenţă psihologică, juridică, medicală și socială sub același acoperiș prin intervenţii imediate, coordonate și profesioniste. Scopul serviciului de tip Barnahus este de a facilita procesul de colectare a probelor concludente și utile în cadrul procesului penal și de a oferi copiilor asistenţă specializată, care să asigure prevenirea revictimizării și/sau retraumatizării acestora în acest proces. Serviciile urmează să fie acordate în cadrul a trei centre regionale pentru zonele Nord, Centru și Sud ale Republicii Moldova, fiind localizate în municipiile Bălţi, Chișinău și Cahul. Proiectul a fost realizat de către Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) și Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale, cu suportul Fundaţiei World Childhood.
În aprilie 2023, Guvernul a aprobat metodologia și instrucţiunile de lucru ale echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală, care urmează să devină un mecanism de protecţie a victimelor violenţei sexuale și de asistenţă a acestora în cheia unei abordări integrate, complexe și prompte a fenomenului violenţei în bază de gen – medical, psihologic, legal, social. Poliţia, medicii și medicii-legiști asigură consultarea concomitentă și asistenţa necesară victimei, astfel reducându-se considerabil perioada de colectare a probelor biologice și de suport în constatarea infracţiunii.
Astfel, Unitatea de examinare medico-legală specializată în cadrul Centrului de medicină legală, destinată victimelor violenţei în bază de gen oferă: acces separat (evitarea întâlnirii cu abuzator), cabinet de examinare ginecologică, echipament performant, grup sanitar adaptat, inclusiv, pentru persoanele cu dizabilităţi, zonă de consiliere psihologică; anamneza traumei, circumstanţele cazului;
Serviciul integrat regional pentru victimele violenţei sexuale, Ungeni: prelevarea de probe biologice- examinarea medicală și medico-legală- asistenţă medicală de urgenţă- asistenţă socială- asistenţă post-traumatică- consiliere psihologică- consiliere juridică – audierea și alte acţiuni procesuale Hotărârea de Guvern nr. 508 din 19.07.2023 cu privire la pilotarea Serviciului integrat regional pentru victimele violenţei sexuale a fost aprobată;
Centrul regional de asistenţă integrată a copiilor victime/ martori ai infracţiunilor Nord: audiere în condiţii speciale, evaluare psihologică, examinare medico-legală, asistenţă pentru asigurarea protecţiei copilului în situaţie de risc, asistenţă psihologică în criză, asistenţă juridică;
Echipa de intervenţie pe cazurile de violenţă sexuală: asistenţă juridică gratuită, cu reprezentare în instanţa de judecată, consiliere psihologică individuală, elaborarea rapoartelor de evaluare psihologică (la solicitarea organelor de drept);
Echipa de Asistenţă a Copilului (EAC) din cadrul Programului Copii (CI ,,La Strada”): asistenţă și consultanţă pentru organele de drept pe durata investigaţiilor, asistenţă psihologică specializată pentru copii și membrii familiilor acestora, pe durata desfășurării procesului penal, asistenţă și consultanţă juridică specializată pentru copii și membrii familiilor acestora, audierea în condiţii speciale a copiilor, victime/martori ai abuzului sau ai exploatării sexuale.
Sursa: https://acrobat.adobe.com/id/urn:aaid:sc:EU:2abe0d61-228a-459e-8ccd-be9c10f67339