Povești de voluntariat.
Ucraineanca Oxana Hâncul: activitatea mea de voluntariat m-a făcut vizibilă pentru organizația UN Women Moldova
„Îmi spune Oxana Hâncu, am 41 de ani, sunt din Ucraina, de mai bine de un an sunt voluntară în Republica Moldova, iar de jumătate de an – cu acte în regulă”. Cam așa sună începutul istoriei Oxanei, o ucraineancă din Odesa, care acum doi ani își vedea de familie și job, dar care odată refugiată în Republica Moldova din cauza războiului, a trebuit să întoarcă fila și să înceapă a scrie un nou capitol în viața ei.
Războiul ne-a adus multă frică legat de ziua de mâine
„La Odesa am fost programator. Înainte să plec în concediul de maternitate și îngrijire a copilului am lucrat într-o bancă în departamentul IT, post în care m-am regăsit timp de 12 ani.
Când a început războiul și ne-am trezit din cauza exploziilor, primul gând a fost c-am visat un coșmar. Dar odată cu următoarele explozii ne-am pomenit într-o realitate pe care nimeni nu și-ar dori s-o trăiască. Atunci a apărut frica. Pentru familie, pentru copii, pentru soț…
Primele două săptămâni ne-am ascuns în subsolul din casa părinților, din afara orașului. 22 de persoane în etate și două familii cu copii. Restul? Restul au reușit să plece.
Ne-am făcut condiții de trai, am cumpărat mâncare, apă de băut, stingătoare, medicamente și lumânări. Am ajustat locurile de dormit, toaleta. Am petrecut câteva nopți în subsolul cela. Pe lângă faptul că era foarte frig și mereu exista riscul ca cei mici să se îmbolnăvească, ne era frică pentru ziua de mâine…
Între timp începuse să nu mai circule transportul în comun, de fapt, a început să nu mai circule nici un fel de transport. Cu excepția mașinii care aducea pâine. Când războiul a ajuns foarte aproape de noi, am înțeles că dacă vreau să-mi salvez copiii, trebuie să fugim. Soacra și cumnata împreună cu familia ei deja se aflau în ocupație în orașul Herson. Nu ne doream să le urmăm soarta.
Moldova. Punct și de la capăt.
Pe 7 martie am pornit spre Moldova. Aici am fost primiți de rudele tatălui meu la Cahul. Nu m-am dus mai departe. Mi-a fost frică pe de o parte, și-am tot sperat pe de altă că după două – trei săptămâni ne vom întoarce acasă. Acasă la soț, la mamă și la sora care totuși nu părăsiseră țara.
După două luni am plecat de la rude. Dar nu acasă așa cum ne doream noi, ci într-un centru de cazare temporară. Mulțumim cu multă recunoștință oamenilor care ne-au primit în casa lor și-au împărțit cu noi bucata lor de pâine și nu doar de pâine, dar am decis să ne bazăm pe forțele proprii, dar și pe sprijinul oferit de organizațiile internaționale. Și da, continuăm până azi să ne vizităm rudele, care între timp ne-au devenit o familie în adevăratul sens al cuvântului.
Am schimbat trei centre de cazare temporară a refugiaților pe parcursul unui an
Pe parcursul anului, eu și copiii mei am locuit în trei centre. Pe măsură ce unele s-au închis, am fost mutați în altele. Între timp, eu am aplicat la un program care ne ajută cu plata chiriei și plata facturilor. Acum închiriez un apartament unde locuiesc împreună cu copii, iar acum câteva luni m-am angajat.
Tot ajutorul pe care l-am primit în toată această perioadă a venit din partea organizațiilor neguvernamentale, a organizațiilor internaționale, a comunităților locale, a reprezentanților bisericilor și a voluntarilor. Le suntem tuturor foarte recunoscători pentru sprijinul acordat. În acest drum, deloc ușor de parcurs, am întâlnit o mulțime de oameni minunați, onești, amabili și săritori la nevoie.
Cât despre activitatea mea… Când locuiam în familia rudelor, nu eram deloc informată despre unde și ce fel de asistență pot primi, unde și când au loc evenimentele pentru refugiați etc. Toate astea, însă, au venit atunci când m-am mutat în unul dintre centrele de cazare temporară. Abia atunci am început activ să interacționez cu diverse ONG-uri și reprezentanți ai autorităților publice locale dar și a organizațiilor internaționale și să particip la diverse evenimente organizate pentru refugiații din Ucraina.
M-am regăsit în activitatea de voluntariat
Astfel, am început să mă implic și eu în informarea oamenilor despre evenimentele viitoare, să ajut organizațiile să distribuie ajutor umanitar, să întocmesc liste de beneficiari etc. Această activitate o fac până la ora actuală – continui să informez reprezentanții organizației despre nevoile refugiaților, refugiații despre viitoarele evenimente și traininguri organizate. Ținem discuții despre combaterea violenței de gen în cadrul întâlnirilor cu psihologii. Mai vorbim despre securitate, tipuri de violență împotriva refugiaților și a persoanelor din categoriile vulnerabile.
În acest proces de activitate în domeniul voluntariatului, am devenit vizibilă, respectiv am fost invitată să mă alătur echipei UN Women Moldova – o structură a Organizației Națiunilor Unite (ONU) dedicată promovării egalității de gen și drepturilor femeilor din întreaga lume ce abordează probleme legate de egalitatea de gen, inclusiv violența împotriva femeilor, discriminarea locului de muncă, accesul la educație și sănătate pentru femei și fete și implicarea femeilor în procesele decizionale. Am trecut o selecție, am semnat un contract și azi fac parte din această familie mare și minunată. Apropo, dacă cineva s-a regăsit în povestea mea și și-ar dori să se implice la nivel local, sunt multe organizații pe teritoriul Moldovei care continuă să fie în căutare de voluntari.
Pe lângă activitatea în cadrul UN Women, continui să ajut voluntarii altor organizații implicate în procesul de integrare al refugiaților ucraineni pe teritoriul Republicii Moldova. Printre activitățile mele în calitate de voluntar descrise mai sus, se mai numără și sarcina de a acoperi nevoile refugiaților din Ucraina care se află în situații de criză. Înregistrez ajutorul umanitar, distribui informații de ultimă oră, ajut oamenii aflați în căutare de lucruri specifice necesităților lor, cum ar fi de exemplu medicamente etc. La ora actuală refugiații primesc mai mult ajutor informațional și psihologic decât material, dar inclusiv acest suport este extrem de util cetățenilor din țara mea.
Momentan sunt destul de mulți refugiați ucraineni stabiliți la sudul Moldovei. Iar numărul lor e în continuă creștere. Însă, din cauza faptului că multe centre de cazare temporară sunt închise, aceștia sunt trimiși, conform informațiilor de la linia de urgență, în acele orașe în care centrele mai funcționează. Dacă noii veniți rămân în oraș, ei sunt înregistrați la centrul de informare. În plus, li se spune unde și ce pot obține, unde mai trebuie să se înregistreze, le sunt oferite consultații juridice și psihologice. Până în prezent, în sudul Moldovei se află peste 250 de familii de ucraineni, care continuă să aibă nevoie de haine, medicamente, produse de îngrijire personală etc.
Proiecte. Activitate. Planuri de viitor
Faptul că am devenit atât de cunoscută la nivel local, mi-a permis să mă implic și în diferite proiecte umanitare. Spre exemplu, la final de august am primit propunerea de a mă implica într-un proiect local menit să încalțe copiii ucraineni. Era vorba de familiile social-vulnerabile. Pentru că bugetul era unul redus am ales cu multă atenție cei 22 de beneficiari care au mers la școală în încălțări noi. Sunt recunoscătoare pentru emoțiile și lacrimile de bucurie pe care le-am văzut pe chipul mamelor, dar și al copiilor.
Totuși observ în rândul oamenilor un fel de oboseală cronică. Mulți se închid în sine, intră în depresii, încetează să ducă modul activ de viață de până la război și refuză să accepte realitatea în care s-au pomenit, încetează să mai spere la ceva, să-și caute un loc de muncă și să se integreze în Republica Moldova. Privindu-i, înțelegi care este suportul de care ar avea cel mai mult nevoie și te implici ca să nu-i lași să se piardă definitiv.
Bucură faptul că au apărut tot mai multe cursuri, studii care oferă posibilitatea tuturor să se dezvolte, să se integreze și chiar să-și deschidă business-uri. Iar noi, în calitate de voluntari suntem aici ca să-i ghidăm corect. Atunci când anumite lucruri depășesc atribuțiile noastre, ne implicăm în identificarea persoanelor responsabile și competente în asta. Una din aceste organizații este AO HELP, cu fetele sale geniale. Pentru mine, acest ONG este un canal informațional bine pus la punct care ajută femeile din Ucraina să se integreze, să-și afle drepturile și posibilitățile, să primească suport inclusiv la cele mai complicate întrebări.
Azi nu-mi rămâne decât să mulțumesc sorți pentru c-am fost omul potrivit la locul potrivit. Mulțumesc pentru experiența pe care o acumulez zi de zi și pentru faptul că continuu să fiu utilă oamenilor.
Legat de planurile mele de viitor, în situația noastră nu te poți gândi decât la ce vei face peste maxim două zile. Un lucru e cert. Voi continua să ajut oamenii, iar când voi avea o siguranță legat de viitorul țării mele, voi reveni acasă.
