Maricica Proca

Comentarii

Maricica Proca, directoarea executivă a Asociației Obștești „Budești – Casa Părintească”: „… în clipa când copiii au pășit pragul centrului nostru, ne-au întrebat unde se află subsolul și dacă este dotat în caz de bombardament”

Au fugit din calea războiului. Speriați! Răzleți! Iar Moldova a fost una din țările care a simțit acut ce înseamnă să te trezești peste noapte cu mii de refugiați. Mulți au tranzitat țara și au plecat mai departe, dar sunt și dintre cei care au rămas. Cum i-au întâlnit comunitățile? Cum se simt azi, după aproape doi ani, refugiații ucraineni care au rămas definitiv în Republica Moldova? 

„… Au venit marcați de război. În special copiii. Aveau niște stări emoționale ce nu pot fi redate în cuvinte”, așa începe să povestească Maricica Proca, directoarea executivă a Asociației Obștești „Budesti – Casa Părintească”. „Țin minte cum unul din ei, în clipa când a pășit pragul centrului nostru, ne-a întrebat unde se află subsolul și dacă este dotat în caz de bombardament. Iar în ochi i se citea groaza…”

Personal, pe dna Maricica Proca, am cunoscut-o datorită unei postări de pe o rețea de socializare în care spunea despre proiectul „Creșterea sprijinului acordat copiilor și părinților refugiați prin implementarea măsurilor integrate de educație, consiliere psihologică și socială”. Discutând personal am aflat câtă implicare la nivel comunitar se face până în prezent pentru refugiații ucraineni, astfel am ajuns la concluzia că sunt fericiți acei 30 de adulți și copii ucraineni care azi s-au stabilit în Budești. De ce? Ne povestește chiar dna Proca. 

„La început a fost greu. Pe noi, ca și pe restul lumii, tot ceea ce s-a petrecut după data de 24 februarie 2022 ne-a prins total nepregătiți. Strict în situația noastră, pe lângă provocările cu care am început să ne confruntăm – de la asigurarea unui minim de trai pentru ucraineni – până la necunoașterea terminologiei în limba rusă… Dar ne-am adaptat la toate din mers.

Voi începe cu faptul că din februarie anul trecut și până azi în comunitate avem 30 de ucraineni – atât copii cât și adulți, care nu intenționează să părăsească Budeștiul. Trei dintre copii merg la școală cu predare în limba română. Unii au obținut, între timp, și cetățenia țării noastre. Evident, fluxul de refugiați a fost destul de mare. Aproximativ 300 de refugiația au tranzitat comuna noastră, iar media de ședere a fost de maxim trei săptămâni. 

Primele activități în cadrul comunității noastre pentru refugiații ucraineni să făceau laolaltă – părinți cu copii. Am lucrat luni bune până copii au fost gata să lase părinții să plece de lângă ei. Abia aproape de începutul verii copii au mers la activități de creativitate, iar părinții la ședințe cu psihologii. 

Dar se apropia vara și de pe atunci era clar că războiul nu se va termina curând. Ne-am pus întrebarea – ce facem cu acești copii pe perioada verii? Așa că am scris primul proiect pe care ni l-a sponsorizat asociația „MAD aid” din Marea Britanie și aceea a fost prima punte. Tabăra de vară nu doar că a ajutat copiii să-și recapete câte un pic din echilibrul interior, ci și să lege prietenii de durată cu semenii lor din comunitate. De atunci și până în prezent, am scris și am câștigat în jur de zece proiecte toate destinate, în special, copiilor refugiați.  

În afară de taberele de vară, în cadrul Centrul pentru Copii si Tineret „Udo Jurgens” al asociației noastre, am efectuat și alte activități împreună cu copii refugiații din comunitate: încondeierea ouălor de Paște, activități de Ziua Copiilor, recital de poezie de Grigore Vieru și Mihai Eminescu, iar de ziua Mamei recital de poezii în limba ucraineană. De ziua Iei i-am îmbrăcat pe toți în iile pe care le aveam la centru, iar de Crăciun am identificat un donator care a dăruit cutii cu  daruri copiilor din Ucraina, dar și celor din comunitate. Și desigur, ore regularitate de consiliere cu părinții. 

Ultimul proiect a fost crearea unei asociațiii „LETS WOMAN VOICE BE WORD” care se axează pe abilitarea și implicarea femeilor refugiate în procesul decizional local. Proiectul va fi implementat în localitățile Budești, Cruzești, Tohatin și se referă la abilitarea economică a femeilor refugiate, instruirea lor și crearea unui incubator de afaceri, alocarea de burse de studiu lunare pentru procurare de echipament și necesități de studii, elaborarea planului de egalitate de gen. Tot în această perioadă a fost creat Centrul de Zi pentru persoane vârstnice și refugiați. 

De fiecare dată ne-am implicat cu mic cu mare pentru a ajuta. Dacă a fost nevoie de identificat o locuință pentru trai, am găsit, de înscris copii la școală sau grădiniță, la fel. Pe cei care au dorit să obțină cetățenie, la fel i-am ghidat pe la ce instituții se pot adresa etc. 

Cea mai mare agitație în dorința de a ajuta s-a făcut în jurul Ecaterinei, o fetiță de șapte ani, fugită împreună cu familia, bunicii, unchiul și familia lui din Nicolaev. Fetița e hipoacuzică și când a avenit la noi era într-o stare extrem de delăsată. Aici i s-au făcut investigații, s-au identificat donatorii, și a primit donații pentru necesitățile primare. Toți s-au implicat în ameliorarea stării de sănătate, pentru că fetița necesita o evaluare medicală care nu i se făcuse de multă vreme. Când a venit la noi nu vorbea nici prin semne. Toată comunicarea ei cu lumea externă se făcea prin mama. Am înscris-o la o instituție specializată unde a început să învețe limbajul semnelor. La aceste probleme se mai adăuga și consecințele pe care le-a lăsat războiul – șoc și închidere în sine. A mers la centrul din Chișinău Acusmed, unde a beneficiat de proceduri. I-a fost evaluată starea de sănătate, pe motiv că avea urechile inflamate și i s-a procurat un aparat auditiv nou. A frecventat școala de hipoacuzici nr 12 din Chișinău, dar la scurt timp a fost nevoită să abandoneze din cauza dificultății de deplasare. Atât ea cât și familia ei au primit ajutoare inclusiv bănești care i-a ajutat să iasă din starea în care erau. 

O altă familie pentru care ne-am mobilizat și am identificat resurse financiare a fost una de romi ucraineni. Li se îmbolnăvise unul din copii și ei nu au mers imediat la medic. S-au adresat abia când lucrurile riscau să le scape de sub control. 

În această vară, eu m-am implicat inclusiv în calitate de profesoară de limba română și am ajutat la pregătirea pentru noul an școlar a celor trei copii care au optat pentru școala cu predare în limba română. Iar în această toamnă am ajuns, în sfârșit, să culegem roadele. Chiar dacă am fost nepregătiți inițial, ne-am adaptat din mers – am scris proiecte, le-am câștigat și implementat – respectiv azi suntem în fața altor comunități și asociații locale la capitolul integrare.

Ca și concluzie, eforturile continue ale Asociației Obștești „Budești – Casa Părintească” și a comunității din Budești au dus la o integrare de succes a refugiaților ucraineni. Cu alte cuvinte, solidaritatea și sprijinul pot face o diferență semnificativă în viețile celor care au căutat adăpost în Republica Moldova și noi suntem mândri că facem parte din această schimbare.