
Orașul Criuleni din Republica Moldova a găzduit în data 17 iunie în Piața Ștefan cel Mare de pe strada 31 August 1989 un Maraton al Solidarității – eveniment dedicat promovării empatiei și solidarității pentru comunitatea ucraineană din Republica Moldova.
Evenimentul a oferit oportunitatea tuturor participanților de a se bucura de dans și de voie bună alături de ansamblurile Lozioara și Victoria, sub îndrumarea coreografei Natalya Koretskaya.




Scopul principal al maratonului a fost de a oferi sprijin interactiv comunității ucrainene, facilitând accesul la informații relevante privind șederea legală în Republica Moldova și accesarea oportunităților oferite de stat și societate civilă pentru femeile refugiate. Participanții au avut șansa de a obține informații practice și de a se implica într-un proces educativ și interactiv.
Organizatorii, AO ,,Help” din Republica Moldova și Asociația INOVATRIUM din România, cu susținerea UN Women și finanțare din partea Fondului Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară, exprimă recunoștința față de Primăria Criuleni și domnul primar Mihail Sclifos pentru colaborarea în organizarea acestui eveniment de amploare.