Olympus Blog

In the Olympus blog you'll find the latest news about the community, tutorials, helpful resources and much more! React to the news with the emotion stickers and have fun!

Angela Sobol, antreprenoare: „Necesitatea personală m-a ajutat să dezvolt un brand apreciat de părinți și copii”

Munca, perseverența și dorința de a oferi copiilor săi produse naturale, au motivat-o să inițieze o afacere și să o promoveze în toată țara. Este povestea Angelei Sobol, o antreprenorare din satul Vărvăreuca, raionul Florești, care a decis să facă o schimbare în alimentația copiilor ei și a creat „Ronți” – prima companie specializată în producerea și comercializarea fulgilor de cereale din Republica Moldova. De atunci au trecut 10 ani, iar produsele „Ronți” pot fi procurate în magazinele din țară.

„Copilul meu avea puțin peste șase luni și am început procesul de diversificare alimentară. Atunci mi-am dat seama că există foarte puține gustări pentru cei mici care nu conțin zahăr sau aditivi alimentari. Mi-am propus să facilitez treburile părinților la bucătărie și să produc cereale naturale pentru copii, astfel încât micul dejun sau gustările sănătoase să fie gata în câteva minute”, spune Angela. 

Angela Sobol, antreprenoare

Înainte de a lansa afacerea, antreprenoarea muncea în calitate de consultată în promovare și marketing, iar cunoștințele și experiența de muncă au ajutat-o să-și facă businessul mai cunoscut în toată țara.

„La prima etapă am beneficiat și de un grant datorită căruia am reușit să pun pe roate „Ronți”. Pe parcursul anilor am muncit foarte mult, erau momente când credeam că nu vom putea continua cu „Ronți”, dar consecvența, munca și această dorință a mea de a fi antreprenoare și de a munci pe cont propriu au fost elementele cruciale care m-au făcut să nu cedez. În prezent, „Ronți” este un brand cunoscut și apreciat atât de copii, cât și de părinți. Dar cel mai mult mă bucur că am reușit să creez un produs natural și sănătos. Este de datoria noastră să investim în alimentația copiilor noștri.” 

În prezent, „Ronți” pune la dispoziția tuturor mai multe tipuri de produse: fulgi de cereale cu făină de porumb și făină de grâu, fulgi de cereale cu cacao, fulgi de cereale fără gluten și fulgi de cereale fără zahăr.

Angela este convinsă că atunci când crezi în propriile idei, ești perseverent și muncești, visurile se transformă în realitate. Planurile antreprenoarei sunt mari, pentru că își dorește să dezvolte alte produse și să-și extindă piața de desfacere.

Timp de 10 ani, am înțeles că atunci când îți dorești ceva foarte mult, prin muncă și consecvență în activitate le poți dobândi. În acest proces am beneficiat de susținerea familiei, care a fost alături de mine la fiecare etapă. Pot spune că este o afacere de familie, cu care mă mândresc enorm. Vrem să ne extindem și pe piața internațională, în România, spre exemplu. Dar este un proces care durează și continuăm să muncim în această direcție.

Angela Sobol conduce și Asociația Industriilor Inovative din Moldova, care susține micile afaceri pentru a face față concurenței și a se orienta către noi piețe. În cadrul acesteia, ea oferă consultanță în utilizarea instrumentelor inovatoare pentru dezvoltarea eficientă și creșterea IMM-urilor.

Lansarea programului DOMDE 2 pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale diasporei moldovenești în afaceri

Ministerul Muncii și Politicilor Sociale al Republicii Italiene, în colaborare cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Biroul Relații cu Diaspora și Agenția Veneto Lavoro, au lansat, pe 26 aprilie 2024, programul DOMDE 2 pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale diasporei moldovenești în afaceri cu impact social.

Programul oferă oportunitatea de a testa modele de întreprinderi sociale și de a primi suport în elaborarea planului de afaceri, mentorat și chiar finanțare de până la 6000 euro.

Pentru participare, este necesar de a completa acest formular online până la data de 17 mai 2024.

Formularul este structurat în 2 părți, în prima parte necesită a fi completată cu informații utile privind cunoștințele, abilitățile profesionale, experiența de lucru peste hotarele țării pentru cei care aplică în calitate de persoană fizică, în cazul în care aplică o întreprindere se solicită prezentarea informației cu referire la domeniul de activitate, cifra de afaceri, numărul de angajați și alte detalii.

Femeia care creează produse educaționale și oferă copiilor instrumente moderne de învățare

Foiculori.com este o platformă destinată părinților ocupați, dar care vor să dezvolte abilitățile copiilor mai interactiv, conține cărți și pachete cu activități și jocuri pentru copii în format digital, care pot fi imprimate. Autoarea acesteia este Irina Cobzac, specialistă în design grafic și mama unui copil de patru ani, care, fiind în căutare de materiale necesare pentru dezvoltarea micuțului, a ajuns să le creeze chiar ea. În calitate de autoare de carte, este implicată în crearea de resurse educaționale pentru copii, astfel încât aceștia să țină pasul cu lumea modernă a digitalizării.

De la un cont pe Instagram, la un startup ambițios

Irina a început să dezvolte această idee acum trei ani, iar în anul 2022 a creat o pagină pe Instagram în care oferea părinților fișiere educative în mod gratuit. Un an mai târziu a înființat compania și a lansat platforma. 

 „Fiul meu s-a născut în anul 2020, este generația nouă de copii, care se confruntă cu concurența dintre profesori/educatori/îngrijitori, materiale didactice, tehnici de învățare și gadgeturi cu culori frumoase, interactive, mișcătoare, adică dintre metoda învechită de oferire a informației pentru copii și lumea modernă. Odată cu creșterea copilului, am pornit în căutarea de materiale necesare pentru dezvoltarea lui. Având cunoștințe avansate în psihologie și pedagogie, cerințele mele față de tot ce se oferea pe piață erau pe măsură. În acel moment, nu am găsit nimic potrivit, de aceea am început să le creez singură”, spune Irina.

Irina Cobzar, designeră

Cunoștințele în design și experiența acumulată în companii au ajutat-o să dezvolte un plan de afaceri, a urmat cursuri online pentru a-și crea platforma și a învățat lucruri interesante despre promovarea unui startup. Chiar dacă pe alocuri a avut impedimente, scopul ei era unul clar: să creeze produse pentru dezvoltarea sănătoasă a noilor generații.

„Înainte de orice lansare, fiecare activitate și fiecare joc sunt testate de un grup de copii de diferite vârste. De asemenea, sunt multe jocuri și activități care pot fi adaptate, pentru că fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare. De exemplu, cineva deja cunoaște literele mari și are nevoie să le cunoască pe cele mici, acest lucru se face cu ușurință, le ofer părinților instrucțiuni clare și simple. De asemenea, abilitățile de artistă mă ajută să creez și imagini frumoase, pozitive și inspiraționale.”

Mesajele de mulțumire, cea mai importantă recompensă

Irina spune că activitățile educaționale de pe platformă sunt utilizate atât de părinți, cât și de instituții educaționale. Mesajele de mulțumire din partea părinților care utilizează jocurile educative sunt cea mai mare recompensă și confirmare că face un lucru bun. Totodată, este convinsă că o idee bună se poate transforma într-un startup doar prin multă muncă, dedicație și resurse financiare. 

Chiar dacă este o activitate care îi aduce plăcere, Irina își planifică foarte minuțios activitățile zilnice. Ea spune că își face notițe pentru fiecare rol pe care îl îndeplinește: mamă, soție, fiică, ilustratoare, designeră și autoare de cărți pentru copii. Ziua sa de muncă începe la ora 4 dimineața, pentru că adoră să dedice diminețile muncii de creație. În timpul zilei coordonează activitățile afacerii, filmează conținut și petrece timpul cu fiul ei.

Pentru acest an, Irina planifică să extindă cantitatea produselor pe platformă și astfel să crească numărul de părinți și instituții educaționale care o utilizează. O bună parte dintre planuri le-a realizat deja, dar mai are nevoie de resurse financiare. Însă de un lucru este sigură – va continua să muncească pentru a oferi produse educaționale de valoare și instrumente pentru dezvoltarea generațiilor noi.

Studiu de caz: HUB-urile tehnologice (IT) pentru femeile și fetele din Moldova

Studiul de caz despre hub-urile tehnologice pentru fetele și femeile din Moldova explorează implementarea și impactul acestor centre în oferirea de oportunități de formare și angajare în domeniul tehnologic pentru femeile vulnerabile, femeile refugiate, în special în zonele rurale.
Prin parteneriate cu organizații locale și internaționale, aceste hub-uri furnizează acces la internet, echipamente și instruire IT, urmărind integrarea femeilor în piața muncii digitale, oferindu-le astfel o sursă de venit sustenabilă și îmbunătățind incluziunea financiară.

Te îndemn să accesezi pagina pentru detalii complete și actualizate despre studiu.

Educația și Egalitatea de Gen: Explorarea Barierelor și Oportunităților în Republica Moldova

În Republica Moldova fetele au o reușită școlară mai bună decât băieții și sunt mai implicate în activitățile școlare, arată testarea PISA din 2022, un program pentru evaluarea internațională a elevilor. De asemenea statisticile arată că procentul femeilor care aleg să facă studii superioare este mai mare decât cel al bărbaților în proporție de 70% la 30%, fiind depășite doar la studiile de doctorat. Deși datele indică asupra faptului că avem femei educate, cu studii superioare, ele nu se regăsesc în funcții de conducere și au salarii mai mici decât bărbații. Acest decalaj se datorează în mare parte barierelor și provocărilor pe care le întâlnesc femeile în sistemul educațional, dar și stereotipurilor de gen.

Eugenia Iurco, formatoare în programe de leadership feminin, echitate de gen și incluziune a grupurilor vulnerabile:Paradoxul în Republica Moldova este că avem femei învățate, cu studii superioare, însă ele nu se regăsesc în funcții de conducere. Pentru prima dată sunt 40% de femei în Parlamentul RM pentru că a fost introdusă cota de gen pe listele electorale. A fost nevoie de foarte multe eforturi, pentru ca până la urmă să avem un număr atât de mare de femei în forul legislativ, deși avem mai puține femei la nivel de primării, consilii locale.”

Costuri, infrastructură și stereotipuri

Femeile se confruntă cu o serie de bariere în calea dezvoltării lor, în special în domeniul educației. Bariera financiară este una dintre cele mai evidente și persistente. Costurile legate de educație, inclusiv taxele școlare, uniformele și materialele didactice devin adesea o povară grea pentru familiile vulnerabile. Aceste costuri pot descuraja femeile și fetele să-și continue studiile liceale sau să acceseze învățământul superior.

Distanța fizică până la școli, lipsa infrastructurii adecvate și alte obstacole legate de mediu, de asemenea, fac dificilă sau chiar imposibilă continuarea studiilor după absolvirea gimnaziului.

Și stereotipurile de gen persistente în anumite comunități, cum ar fi cele de etnie romă, pot constitui bariere în accesarea educației. Ideea că femeile ar trebui să rămână acasă și să se ocupe de gospodărie sau de copii poate limita aspirațiile acestora legate de educație și carieră.

În ceea ce privește studiile superioare, costurile suplimentare pentru taxele de studii și cazare sunt o povară mult prea mare pentru femei, determinându-le să renunțe la educația lor înainte de a-și atinge potențialul maxim.

Structuri de învățământ neprietenoase femeilor cu copii

O altă barieră întâlnită de femeile din Moldova este nașterea copiilor – structurile de învățământ nu sunt prietenoase femeilor cu copii. Multe femei renunță la studii după ce devin mame inclusiv din cauză că își pierd încrederea în sine și nici nu îndrăznesc să continue studiile.

Pentru a încuraja implicarea activă a femeilor sunt lansate tot mai multe programe educaționale de instruire și mentorat pentru femei, care pot fi accesate online. Acestea vin să sprijine femeile nu doar în instruiri, dar și în dezvoltarea lor ulterioară, pentru ca ele să poată iniția afaceri, să inițieze proiecte la nivel de comunitate.  

Eugenia Iurco, formatoare în programe de leadership feminin, echitate de gen și incluziune a grupurilor vulnerabile: Eu le spun: avem nevoie de brand personal, avem nevoie de plan de acțiuni, avem nevoie să ne cunoaștem părțile slabe și puternice, să cunoaștem care sunt oportunitățile noastre, unde sunt riscurile. Noi le dăm niște instrumente, dar depinde de ele ca aceste instrumente să fie aplicate la nivel de comunitate. Iată de ce pe platforma AVA femeilor le-a fost oferită oportunitatea să facă proiecte în comunitate, pentru că doar făcând ceva la nivel de comunitate ele își pot pune în practică abilitățile de lidere. Fiecare femeie are oportunitatea să strălucească acolo unde hotărăște ea.”

Educația este un ingredient-cheie pentru orice femeie, însă, pe lângă aceasta, mai are nevoie de susținere, încredere și implicarea activă a comunității.

Eveniment de consolidare a comunității AVA și a participantelor din cadrul proiectului ,,Femei – lidere de astăzi. Pacea de mâine”. Pace în familie – armonie în societate

Asociația Obștească „Help” organizează, pe 30 aprilie 2024, la ora 16.00, la Casa de Cultură din or. Vadul lui Vodă, un eveniment de consolidare a comunității AVA și a participantelor din cadrul proiectului ,,Femei – lidere de astăzi. Pacea de mâine”. Pace în familie – armonie în societate.

Scopul desfășurării acestui eveniment este de a consolida și abilita femeile în drumul lor către dezvoltare și schimbare pozitivă. Asociația Obștească „Help” își reiterează angajamentul de sprijin pentru femeile din Republica Moldova și femeile refugiate din Ucraina pentru implicare în viața economică, socială și politică a țării, și contribuie la consolidarea și formarea unei comunități solidare, empatice și unite de femei.

Evenimentul este un prilej valoros de a sublinia importanța promovării leadershipului feminin, asigurării egalității de gen, inclusiv prin implicarea în prevenirea și combaterea violenței împotriva fetelor și femeilor.

La final, vor evolua actorii de la Teatrul muzical-dramatic „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” din mun. Cahul în spectacolul de reflecție – ,,Gardenia”, în regia Luminiței Țâcu.

Asociația Obștească „Help” își exprimă recunoștința și apreciază suportul și implicarea plenară a partenerilor, fără de care realizarea acestui proiect ar fi fost imposibilă: UN Women, Fondul Femeilor pentru pace și asistență umanitară, Asociația ,,Inovatrium”.

Pentru buna organizare a evenimentului, persoanele care necesită transport sunt rugate să completeze formularul.

Curs gratuit de îngrijitor/îngrijitoare de copii

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a informat, pe 19 aprilie 2024, despre organizarea unui curs gratuit de specializare pentru Îngrijitor/Îngrijitoare de copii „Bonă” pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 -10/11 ani. Activitatea se va organiza la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău, cu prezență fizică obligatorie în perioada 20 mai– 5 iulie 2024, de luni până vineri, de la 9:00 – 14:00.

Atât cetățenii moldoveni, cât și cei ucraineni care locuiesc în Republica Moldova pot participa la acest curs.

La absolvirea acestui curs, persoana va fi eligibilă pentru a lucra în domeniul îngrijirii, creșterii și educării copilului de vârstă timpurie (sugar, preșcolar, școlar junior)”.

Termenul limită pentru înscrierea candidaților online va expira la data de 29 aprilie 2024. Pentru mai multe detalii despre curs, accesați acest link.

Formular de evaluare a nevoilor femeilor refugiate din Ucraina

Dragă comunitate, de la începutul războiului din Ucraina, Asociația Obștească  ,,HELP  s-a angajat activ în gestionarea crizei refugiaților, oferind suport și sprijin în diverse domenii pentru femeile refugiate.

În 2023, cu sprijinul UN Women și cu finanțarea Fondului pentru Pace a Femeilor,  în parteneriat cu Asociaţia Inovatrium din România am început implementarea proiectului ,,Femei Lidere de Astăzi, Pacea de Mâine”, un proiect care a schimbat destine. În cadrul acestui proiect, am stabilit relații formale și informale de colaborare cu organizații neguvernamentale, autorități publice locale și centrale, lideri de opinie și alti actori relevant și am desfășurat 3 mese rotunde în 3 regiuni ale Republicii Moldova: Centru (Chișinău), Sud (UTA Găgăuzia) și Nord (Stânga Nistrului). Aceste mese rotunde au servit drept platforme de discuție și dezbateri pentru identificarea necesităților, resurselor, oportunităților și obstacolelor întâmpinate de către femeile refugiate și cele din comunitățile gazdă.

Totodată, am organizat și dezvoltat:
• Cursuri de antreprenoriat, pentru a sprijini femeile refugiate și cele din comunitatea gazdă în dezvoltarea abilităților de afaceri și în lansarea propriilor proiecte antreprenoriale. Drept urmare, 5 femei au câștigat granturi pentru inițierea propriei afaceri.
• Cursuri intensive de leadership, pentru a ghida femeile să devină lidere puternice și influente. Astăzi, aceste femei și-au dezvoltat abilitățile de leadership și își asumă roluri active în comunitatea noastră.
• Platforma www.avahelp.md, o platformă unică destinată tuturor femeilor, care conține informații utile, contacte importante, cursuri online și o varietate de alte resurse esențiale.

În contextul în care suntem pe ultima sută de metri de implementare a proiectului, ne dorim să continuăm să fim alături de femeile refugiate din Ucraina și să le oferim sprijinul de care au nevoie. Pentru a face acest lucru, am decis să efectuăm un sondaj, pentru a înțelege mai bine nevoile și dificultățile cu care se confruntă femeile refugiate din Ucraina în Republica Moldova, în funcție de zona în care locuiesc.

Vă rugăm să ne ajutați, completând acest sondaj și să ne împărtășiți experiențele și nevoile dumneavoastră. Informațiile pe care le vom obține sunt foarte valoroase și ne vor permite să înțelegem cum putem să ajutăm și să fim alături de voi.

Cu recunoștință, echipa AO ,,HELP” 

Accesați acest link pentru a completa sondajul.

Explorând feminitatea prin neurografică

În căutarea unui spațiu de autocunoaștere și reconectare cu sinele interior, la Centrul de suport ,,Casa Pacii”, am avut plăcerea să organizăm pentru femeile din comunitatea noastră o sesiune specială de neurografie, sub îndrumarea talentatei noastre mentore, Corduneanu Olga.

Întâlnirea a fost una specială și plină de energie, participantele au avut oportunitatea să-și exploreze gândurile, emoțiile și visele, reușind să înțeleagă că solidaritatea și unicitatea femeilor sunt surse necontenite de inspirație și putere.

Prin intermediul neurograficii, o tehnică de art-terapie care combină elemente de desen, meditație și psihologie, dar și al mentorei noastre experimentate, participantele au fost încurajate să uite de inhibiții și să se lase purtate de imaginația, pentru a transforma simbolurile și formele într-un veritabil portret al sufletului lor. Fiecare desen a fost o poveste, o exprimare autentică a emoțiilor și a gândurilor care le-au animat inimile. Astfel, femeile au avut ocazia să exploreze părți adânc înrădăcinate ale sinelui lor, să își confrunte temerile și să își manifeste bucuriile și aspirațiile.

Sesiunea a fost nu doar o întâlnire de art-terapie, ci și un pas important către o viață mai conștientă și mai autentică. Pentru toate femeile implicate, aceasta a fost o experiență de neuitat, prin combinarea exprimării creative și a conexiunii umane autentice.

,,Casa Pacii” este o oază de liniște și sprijin, un spațiu unde fiecare femeie este încurajată să-și descopere frumusețea interioară și să-și exploreze potențialul.

Impactul nociv al dezinformării în educația sexuală: consecințe și provocări pentru femei

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 214 milioane de femei din întreaga lume nu au acces la metode moderne de contracepție, ceea ce duce la milioane de sarcini neplanificate în fiecare an. De asemenea, în fiecare zi, peste 800 de femei mor din cauze legate de sarcină și naștere, majoritatea acestor decese putând fi prevenite prin accesul la servicii adecvate de sănătate reproductivă și informații corecte.

Deși suntem în secolul XXI, în multe părți ale lumii accesul la informații corecte și servicii de sănătate reproductivă este încă limitat de factori culturali, economici și politici. Și în Republica Moldova subiectele legate de sexualitate continuă să fie tabu sau controversate, iar educația sexuală este insuficientă sau inexistentă. Tinerii se informează în special prin intermediul internetului și al platformelor de socializare, unde pot găsi o imagine distorsionată a sexualității.

Pe lângă protecție, igienă și consimțământ, femeile trebuie să își cunoască drepturile legate de sexualitate. O educație sexuală corespunzătoare este un instrument puternic de combatere a violenței, a abuzului și a discriminării.

Accesul la informații veridice privind sănătatea reproductivă și educația sexuală este foarte important pentru bunăstarea tinerilor. Fetele trebuie să cunoască care sunt drepturile lor, să cunoască ce este consimțământul, să înțeleagă că pot să spună NU și să știe cum să stabilească limite. Trebuie să înțeleagă că ele sunt responsabile de corpul lor și nimeni nu are dreptul să le invadeze aceste limite sau să facă ceea ce nu le este pe plac”, explică Mihaela Cimbriciuc, comunicatoarea Coaliției Naționale „Viața fără violență”.

Lipsa de cunoștințe corecte despre sănătatea reproductivă are consecințe directe asupra creșterii ratei de sarcini neplanificate și a infecțiilor cu transmitere sexuală. De asemenea, dezinformarea poate avea un impact negativ asupra bunăstării emoționale și psihologice a tinerilor. Odată cu introducerea educației sexuale în școli și intensificarea campaniilor de informare privind riscurile și drepturile femeilor în mediul online, tot mai puține fete vor cădea în capcana escrocilor și nu vor deveni victime ale abuzurilor, inclusiv sexuale. 

„Educația sexuală în școli este foarte importantă, pentru a crește o generație de copii informați și protejați. Consecințele dezinformării le cunoaștem. Noi vedem foarte multe cazuri de violență și de abuz împotriva copiilor și a femeilor, avem în societate foarte multă violență. O consecință a dezinformării este și faptul că femeile nu ies din relații abuzive pentru că nu știu unde pot cere ajutor și primi acest ajutor complex în mod gratuit și confidențial”, continuă Mihaela Cimbriciuc, comunicatoarea Coaliției Naționale „Viața fără violență”.

În Raportul special al ONU privind dreptul la educație este subliniat faptul că „educația sexuală ar trebui considerată un drept în sine și ar trebui corelată în mod clar cu alte drepturi, în conformitate cu principiul interdependenței și indivizibilității drepturilor omului”. Necesitatea unei educații sexuale este, de asemenea, recunoscută în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizației Națiunilor Unite, obiectivelor căreia se aliniază și țara noastră.

Armonie acasă și la serviciu. Vezi câteva sfaturi valoroase pentru a obține un echilibru

Astăzi, trăind într-o societate grăbită și ocupată, femeile se confruntă cu provocări din ce în ce mai complexe, prin  rolurile multiple asumate, cu responsabilități diferite față de familie, colegi, angajați și comunitate.

Suprasolicitarea poate provoca stări de anxietate și epuizare, afectând negativ sănătatea mentală și fizică.

Femeile care își prioritizează și își gestionează timpul eficient au mai puține șanse de a se confrunta cu burnout și alte probleme de sănătate asociate cu stresul cronic.

Din acest considerent, gestionarea echilibrului dintre carieră și viața personală devine imperativă, iar cunoașterea și implementarea unor unor strategii și abordări practice poate soluționa problema și îmbunătăți starea de bine.

Iată câteva sfaturi de care poți ține cont:

  • Acceptă că nu există un program ideal. În unele zile, s-ar putea să te concentrezi mai mult pe muncă, în timp ce în alte zile s-ar putea să aveți mai mult timp și energie pentru a avea grijă de hobby-urile tale sau a petrece timp cu cei dragi.  Echilibrul se realizează în timp, nu în fiecare zi.
  • Găsește un job care îți place. Dacă urăști ceea ce faci, nu vei fi fericită.  Nu trebuie să iubești fiecare aspect al jobului tău, dar trebuie să fie suficient de interesant încât să nu-ți fie teamă să te dai jos din pat în fiecare dimineață, pentru a merge la lucru.
  • Ai grijă de sănătatea ta. Fă sport, mergi în natură!
  • Setează limite. Stabilește limite pentru tine și pentru colegii tăi, pentru a evita epuizarea.  Atunci când pleci de la birou, evită să te gândești la proiecte viitoare sau să răspunzi la e-mailurile Organizației.
  • Consolidează legăturile cu cei dragi. Relațiile sănătoase oferă sprijin și încurajare în momentele dificile, ceea ce poate îmbunătăți reziliența și satisfacția generală în viață.

Femeile care găsesc un echilibru între carieră și viața personală devin modele pentru generațiile viitoare, deoarece succesul în carieră nu trebuie să fie în detrimentul fericirii personale și a relațiilor interpersonale.

Inspirând alte femei să caute echilibrul în viețile lor, aceste femei contribuie la crearea unei culturi în care bunăstarea personală este la fel de valoroasă ca și realizările profesionale.

Campanie de sensibilizare a societății privind fenomenul de violență în familie

Pe 09 aprilie 2024, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat într-un comunicat că a dat start Campaniei de sensibilizare a societății la fenomenul de violență în familie, de informare și încurajare a victimelor să apeleze la serviciile Centrului de Justiție Familială a Poliției (CJF).

La doar 6 luni de la deschidere, Centrul de Justiție Familială al Poliției s-a dovedit a fi un sprijin important pentru persoanele afectate de violența familială și sexuală. Această inițiativă reprezintă un efort comun al autorităților, societății civile și partenerilor de dezvoltare, pentru a oferi un refugiu sigur și de încredere.

Inspirat de practicile din Statele Unite, centrul se remarcă prin coordonarea eficientă a tuturor specialiștilor, care acționează prompt pentru a răspunde nevoilor imediate ale victimelor. Echipa sa diversă, formată din polițiști, medici, avocați, psihologi și alți profesioniști dedicati, este disponibilă 24/7 pentru a oferi suport și soluții adaptate fiecărei situații. Abordarea cazurilor are la bază empatia și dedicația specialiștilor, care, în timp ce colectează probele necesare, evită expunerea victimelor la întrebări și discuții traumatizante.

Pentru a solicita intervenția echipei Centrului de Justiție Familială al Poliției, apelați serviciul 112 sau sunați la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008.

Sursa: https://www.mai.gov.md/

Latest Posts