Asistență medicală pentru refugiați în domeniul sănătății reproductive

Asistență medicală pentru refugiați în domeniul sănătății reproductive

Din aprilie 2022, persoanele refugiate din Ucraina beneficiaza de asistență medicală gratuită în domeniul sănătății reproductive în toate centrele medicale din țară. Menționăm că 65% din populația refugiată sunt femei, iar 25,000 dintre acestea sunt de vârstă reproductivă. Totodată, potrivit estimărilor UNFPA, 1,760 de femei sunt însărcinate, iar 990 vor naște în următoarele 3 luni (august 2023).

Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a preluat finanțarea unor servicii care anterior erau compensate de stat. Astfel, ca și cetățenii Republicii Moldova, femeile ucrainene continua să primească gratuit asistența înainte și după naștere, dar și servicii legate de planificarea familială, nașteri, operații cezariene, tratamentul diverselor infecții, efectuarea testului citologic de prevenție a cancerului de col uterin.

Toți refugiații din Ucraina primesc ajutorul medical de urgență la egalitate cu moldovenii asiguraţi de servicii medicale. Cheltuielile pentru serviciile medicale sunt oferite refugiatilor ucraineni de trei organizaţii internaţionale, care au încheiat noi acorduri de colaborare cu Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre potrivit căruia în Republica Moldova a fost introdusă, de la 1 martie 2022, protecţia temporară a persoanelor strămutate din Ucraina pe o perioadă de un an. Astfel, refugiaţii din Ucraina au acces la măsuri și servicii de asistență socială finanțate de organizații internaționale și beneficiază de mai multe drepturi. Printre acestea se numără accesul la studii și educație, încadrarea în câmpul muncii fără necesitatea de a obține permisul de ședere provizorie în scop de muncă, accesul la asistență medicală primară și de urgență etc.