A trăit ani de zile o lipsă cronică de iubire, a spus femeia care azi și-a povestit deschis, fără ocolișuri, fără anonimate viața pe care a trăit-o și pe care a avut puterea s-o schimbe. După ce o citești, te gândești că nu fiecare ar putea, ar rezista, am ajunge la această împăcare cu sine. Pentru noi, eroina acestei zile este Anastasia Morozan. Cunoașteți-i povestea și dacă vă regăsiți în povestea ei și distribuiți-o ca să inspire pe alte femei.

Bună ziua, mă numesc Anastasia Morozan. Am 35 de ani, trei copii, de 12 ani, opt și șase ani și sunt o femeie divorțată, după ce am trăit o perioadă de abuz și violență constantă. Din 2008 când m-am căsătorit și până în 2022 când am divorțat.

Voi începe cu cea mai frumoasă perioadă a vieții numită copilărie…

… dar care în cazul meu a fost foarte grea și cu multă durere. Am fost bătută cu multă ură de mama și educată în mod foarte specific ca să fiu cuminte și ascultătoare. Am fost atât de ascultătoare încât și în căsnicia mea nu mi-am dat seama că am continuat să accept aceleași relații violente. Se schimbase doar abuzatorul.

A urmat căsnicia….

… marcată de diferite forme de violență, cum ar fi violența psihologică și emoțională, uneori financiară și sexuală, aspecte despre care de obicei nu se vorbește. Doar că fără violență fizică.

Despre faptul că soțul mă înșela….

… am aflat în 2019. Am încercat să păstrăm relația, dar el nu s-a schimbat și deja în anul 2021 am realizat că pot avea grijă singură de mine și de copiii noștri fără să fiu batjocorită, numită și chinuită de el în fiecare zi. De multe ori îl întrebam pe fostul soț de ce avea un astfel de comportament distructiv. Ultima dată mi-a răspuns că “mă călea”. Eu zic că i-a reușit pentru că înainte de a divorța deja eram călită.

Agresiunea fizică a urmat mai târziu…

… și a venit în momentul când eu nici nu m-am așteptat. Anul trecut, după divorț și în timp ce el era deja într-o relație cu noua lui soție, am fost bătută de el. În urma acestei agresiuni am rămas cu un picior fracturat. Era o fractură deschisă cu deplasarea piciorului drept la ambele oase. În perioada cât am stat în spital și nici perioada următoare nu am primit nicio scuză de la el, doar priviri cu zâmbet batjocoritor.

De ce am stat atât de mult în această relație distructivă atât de mulți ani…?

… am fost întrebată de multă lume, și de ce am rămas împreună. Răspunsul l-am găsit mai târziu. În ani. Copilăria mi-a jucat, cum zic moldovenii, festa. După ce am ieșit din relația cu mama, din niște relații foarte violente și agresive, unde nu aveam niciun cuvânt, mai mult decât atât, mă temeam și de umbra mea, am fost bucuroasă când am găsit un bărbat care era gata să mă primească așa cum sunt, sau cel puțin așa o vedeam eu. Pentru că credeam că așa fată proastă și urâtă cum sunt eu, niciodată n-o să placă nimănui altcuiva.

Relația noastră a scârțâit de la bun început…

… prin faptul că nu-i plăcea că vorbesc în limba rusă, limba mea maternă. Îmi punea multe interdicții, mă punea în situații proaste în fața rudelor sau prietenilor noștri, dar eu oricum credeam că, cu timpul, o să-l schimb, în primul rând, și în al doilea rând, că n-o să găsesc o persoană mai bună decât el. Desigur, era o gândire distructivă și era foarte distructiv să încerc să păstrez relația în timp ce el doi ani trăia cu altă femeie, tot din aceeași localitate unde suntem și noi cu copiii.

Tot timpul cât am stat acasă și am crescut copiii, nu am lucrat…

… dar încercam să fac niște bani activând de acasă la o firmă de transportare a bunurilor din Anglia. Am încercat să fac și lucruri handmade, dar, în cea mai mare parte, mă ocupam cu creșterea și educația copiilor. În 2019, când am aflat că soțul meu trăia cu altă femeie, mi s-a făcut atât de rușine față de toți localnicii satului că nu voiam să ies afară. După asta, m-am gândit că invers trebuie să fac ceva cu ce nu m-am ocupat până acum. Băiatul avea deja trei ani și am decis să încep să predau gratuit lecții de dans copiilor în sat. Așa puțin câte puțin am ieșit în societate. Peste ceva timp, deja eram angajată ca șefă a căminului cultural, post în care mă aflu până în prezent. Ba mai mult chiar, de mai bine de un an sunt implicată în cadrul diferitor grupuri de acțiune locală ca și manager pe proiecte și sunt responsabilă pe scrierea proiectelor în localitatea mea. Cert e că în timpul căsniciei, am trăit foarte simplu, cu minimum surselor de existență. Niciodată nu îmi permiteam să cumpăr o haină nouă, nici copiilor nu le cumpăram. Toate hainele pe care le aveau erau de la verișorii lor mai mari.

Conștientizarea…

… am înțeles că viața mea matură este legată de copilăria mea abia recent când am aflat că soțul mă înșela. Am stat și mi-am analizat toată viața de până la căsătorie și am înțeles că totul pornește de acolo, din copilăria precoce, de la relația mea cu mama. De obicei, când întrebi o femeie de ce s-a căsătorit cu cineva anume, auzi răspunsul cum că ar fi fost îndrăgostite. La mine nu a fost așa. Eu m-am mărit doar din frică de a nu rămâne singură pentru că toată copilăria și adolescența am auzit că sunt o fată proastă și urâtă. Și asta chiar dacă am absolvit școala cu diplomă roșie, așa cum se numește la noi, aici în stânga Nistrului, unde am crescut și am învățat. Azi conștientizez că nu sunt și n-am fost nici urâtă și nici proastă. Ca să mă fac înțeleasă nu pot veni cu detalii legat de educația pe care am primit-o de la mama, pentru că azi ar putea să o afecteze inclusiv pe ea citirea acestui articol. Chiar dacă am fost un copil extrem de cuminte, am fost bătută, des, tare și pe nedrept. Și cât n-ar părea de paradoxal, dar la 10 ani când mama l-a adus pe partenerul ei de viață în casa noastră, el a fost cel care nu i-a mai permis să ridice mâna la mine. Lipsa cronică de dragoste a fost ceea ce m-a urmărit de-a lungul întregii vieți.

Am decis să ies din anonimat…

… cu poze, cu povestea mea făcută public pentru că mi-aș dori ca indiferent de persoana care citește acest articol – bărbat, femeie – mamă, viitoare mamă, soț, tată, să se gândească de două ori când abuzează un copil. Nu e doar despre ziua de azi. E despre viitorul lor. Viitorul acestei țări și chiar a acestei omeniri.

Cum sunt eu la moment?

Bine. Chiar foarte bine. Dar pentru ca să ajung la acest echilibru interior și exterior am avut nevoie de ani, de oameni potriviți alături, de multe ore de lucru cu psihologul. Dragi femei, dacă ați găsit cumva puncte comune în povestea mea cu propria viață, vă implor, acționați. Fiți stăpâne pe propriul destin.

Menționăm că, Anastasia este participanta Cursului de Leadership din cadrul proiectului ,,Femei – lidere de astăzi. Pacea de mâine” implementat de Asociația Obștească ,,Help” din Republica Moldova în parteneriat cu Asociația Inovatrium din România, cu sprijinul UN Women Moldova și finanțarea Women’s Peace & Humanitarian Fund.

Dragă femeie, dacă te confrunți cu situații de violență sau cunoști pe cineva care are nevoie de ajutor, te încurajăm să apelezi Serviciul unic la numărul 112 sau Telefonul de încredere pentru Femei și Fete la 08008 8008.